Scrisori pierdute
marți, 9 iunie 2015
Adio, dar nu plec
Adio, vă spun acum la rascruce
Când inima bate-n stânca
vieții
.
Adio, un cuvânt atat de simplu
Ce ia cu el atâtea speranțe.
Adio, lașitate și spaimă
Cu tremur eu ridic lancea împietrită.
Adio, cuvânt fără de
valoare
Înghețat în lava de sticlă.
Adio să nu-mi mai spui vreodată
Că adio nu-i pentru lumea-ngerească.
Povestea durerii
Să vă spun
povestea durerii
Îmbrăcată în mantie argintie
Ce-a obosit să-mi caute în oase
Și s-a oprit în mediastin.
Factor de creștere neisprăvit
De boala și griji revendicat.
Abia mai pot gândi răspicat
Când creieru-i prea desfătat.
Saloane, timpane și orgi morbide
Ce m-așteptați ca hiene sordide.
N-am să mă las condusa de
vise
Când vibrez pe chitare deschise.
Curaj!
de Elena Badea
Ai simţit vreodată că...
Deşi vrei să spui multe, te-neci şi nu poti să le spui?
Ai simţit că vrei să te impui?
Iţi formulezi în minte,
Te pregăteşti să schimbi lumea cu
ideile tale
Dar te opreşti, crezând că sunt banele.
Eşti prea laş!
De ce laşi frica să te însoţească?
De ce nu vorbeşti?
De ce nu respiri?
De ce nu împărtăşeşti ale tale trăiri?
Nu întelegi că dacă nu vorbeşti acum s-ar putea să nu mai ai o altă
şansă
!?
Nu crezi că lumea merită sa iasă din această transă?
Postări mai noi
Postări mai vechi
Pagina de pornire
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)